WP theme optional pages:
Gaudemus, copii talentati si zebre speciale

Gaudemus, copii talentati si zebre speciale

Vremea cetoasa si nu foarte insorita ne prinde bine in acest weekend, pentru ca avem o multime de carti de rasfoit. Va invitam sa le rasfoim impreuna la Targul International de Carte de Invatatura Gaudeamus, deschis la Romexpo, in Bucuresti, pana pe 24 noiembrie. Pavilionul Central al complexului gazduieste zeci de standuri de carte, unde gasim titluri noi, carti la preturi reduse, dar si o multime de oameni iubitori de carte. Unii vin pentru a lansa carti, altii pentru a vorbi despre carti dragi, pentru a da autografe si pentru a ne incuraja sa avem mereu aproape cate o carte frumoasa.

Ca in fiecare an, Gaudeamus are si un spatiu dedicat copiilor, unde au loc ateliere de creativitate, prezentari de carte si intalniri cu actori ai Teatrului Tandarica. Targul de carte Gaudeamus ne asteapta azi pana la ora 20, iar maine si duminica de la ora 10 la ora 20. Mai multe detalii gasiti pe www.gaudeamus.ro.

Pe actorii Teatrului Tandarica ii puteti intalni nu doar la Gaudeamus, ci si la Festivalul de Teatru de animatie ”Bucurii pentru copii. Spectacole de colectie”, care continua pana pe 24 noiembrie cu spectacole de teatru, expozitii si workshop-uri.

Si cinematografele ne asteapta cu filme de animatie. Astazi, chiar, are loc premiera filmului ”Khumba”. Il veti indragi cu siguranta pe micul Khumba, un pui de zebra special, care s-a nascut doar cu jumatate din dungile negre ce fac mandria tuturor zebrelor din tribul sau. Ii puteti vedea pe Khumba si pe toti prietenii lui in filmul care ruleaza, incepand de astazi, in cinematografele din toata tara.

Dupa ce vedeti cum arata o zebra dungata pe jumatate puteti merge si la spectacolul ”Profesorul de Joaca”, unde veti afla cum arata un profesor jucaus. Este vorba de spectacolul de teatru pentru copii si parinti care se joaca la Cluj-Napoca maine, de la ora 10.30, in sala Auditorium Maximus a Universitatii Babes-Bolyai.

Nu uitati nici de Festivalul Integrarii CONILFEST, care are loc pe 23 si 24 noiembrie la Palatul National al Copiilor din Bucuresti, unde vor urca pe scena peste 1300 de copii talentati din peste 60 de scoli si gradinite din Bucuresti, private si de stat. Intrarea la festival este libera, iar bucuria pe care o vor simti copiii atunci cand ii veti aplauda va fi imensa.

Plin de bucurie dorim sa va fie si voua weekendul!


 

Author Description

administrator

Comments are closed.